Era mai înalt decât
mine,
Dar folosea o
şmecherie personală
Şi mă privea de jos
în sus,
Dându-mi de înţeles
că nu-l întrec
La frumuseţe
Dar la talent am
putea sta de vorbă.
Pe el stăteau
totdeauna hainele curate
Şi-l prindea albul
De parcă mama lui
ar fi fost culegătoare de bumbac.
La umor, era ca
Ştefan cel Mare,
Întâi tăia capul,
apoi se căia,
Că ştia scripturile
pe dinafară
Şi le mai şi
tălmăcea
Fără să le
răstălmăcească.
Mă tot învârt în
jurul cozii
Ca să n-o spun pe
şleau
Că mi-e dor de el
Ca de mama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu