Trandafirul din Saron

E neagră şi frumoasă,

Crescută la ţară,

Privită de soarele amiezii

Şi scăldată sub lună.

Nu e singura frumoasă la trup,

Cu ochi de căprioară

Şi mersul ca o melodie săltăreaţă,

Dar numai ea a spus

Că sunt iubit pe merit

Şi nu prin nu ştiu ce farmec.

A vrut o vreme

Să-şi păstreze frumuseţea,

Dar zilele treceau prea greu,

Iar o noapte făcea cât un an.

Patul

De la o margine la alta

Era ca un deşert,

Iar odaia cât drumul pân-la stele.

Doar când auzea

Paşi la fereastră

Intrau grijile-n sac

Şi-mi şoptea

Că nimeni nu mai e ca mine

Sub cer.

Acum spuneţi voi,

Fiice ale Ierusalimului

Şi voi tineri din Babilon,

Dăcă aţi fi avut putere

Să rămâneţi la uşă.