Pagini

miercuri, 19 februarie 2014

Specialist în uitări


Ştiam că e zia ta,
O aşteptam să-ţi dăruiesc
Un vers
Cu fundă împletită
Din petale de rouă.

Sunt foarte bun la daruri,
Ca un preceptor care ştie să ia
Şi îşi plăteşte ura-n borderouri.

Dar de unde ură,
Când în neamul meu
Ultima porţie s-a servit
Unui strămoş plecat din Corfu
Să vadă la ce temperatură îngheaţă apa
La nord de Danubius.

Până să termin poemul
Ş-a luminat de ziuă
Şi renunţ la cadou.

Oricum nu ştiam în ce lună mă aflu,
În ce an şi-n ce zi.

Cât despre secol,

Nu e nimic de capul lui.

Niciun comentariu: