Pagini

joi, 13 februarie 2014

Romanţă cu basma


M-ai rugat să-ţi spun
Cum erai
Pe vremea când mă îndrăgostisem
De tine,
Iar eu ştiu doar
Cum mi te amintesc.

Iti înfăşurasei părul într-o năframă
Şi voiai să semeni cu o ţărancă
Coborând agale de la munte,
Dar ochii te trădau -
Aveau adâncimea fântânilor
De câmpie.

Cel mai bine îmi amintesc
Ce-am păţit eu.

Tremuram.
Şi astfel fac şi acum
Când îţi văd scris numele
Pe plicul trimis.

Nu-ţi răspund,
În speranţă că vei crede
Că m-am călugărit.
Nu am avut vocaţie,

Doar am murit.

Niciun comentariu: