I se spusese mereu că are
Nasul prea lung
Şi privirea puţin piezişă.
Când s-a îndrăgostit prima oară
Nu a avut curajul să se uite
Spre băiatul adorat,
Fiindcă se credea
Că e prună necoaptă.
A doua oară
N-a mai vrut să lase inima să bată
Şi a încremenit într-un surâs.
Noroc că tocmai trecea pe drum
Un pictor,
Cu pensula gata înmuiată în cer,
Şi a întrebat-o
Dacă vrea să devină nemuritoare.
Ea credea în vrăji
Şi a apucat să şoptească da
Şi aşa s-a şi întâmplat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu