Pagini

vineri, 21 februarie 2014

Ha, ha, fac glume proaste


Am refuzat un top model
Să ne pozăm împreună
(Ştiu că nu mă credeţi,
Dar am fotografia executată
Clandestin
De ochiul meu performant,
Plus alte probe).

Zâmbea privind
Peste capul meu
(Singurul lucru care mă interesează
Şi cu care îmi acopăr gâtul
Când ies în public),
Râdea zgomotos
Să acopere ţăcănitul aparatelor
Foto
Şi rumegatul operatorilor.

Seara am fost tot timpul sigur pe mine
Că o vedeam nervoasă
Că nu salivez.

Când a ajuns acasă
Mi-a trimis
Un email şi mi-a spus
Că sunt prost,
Ceea ce este corect sută la sută.

Am fost domn
Şi nu m-am răzbunat,
I-am spus

Unde şi-a uitat sutienul.

Niciun comentariu: