Mă cheamă infinite drumuri la ele,
Cu muzici plăcute
Şi unde şerpuitoare
De parcă toate valurile mărilor
S-ar împleti în funii de argint.
Ca un bătrân muribund
Cu simţurile atrofiate
Incapabile să răspundă la stimuli,
Ca o deltă uriaşă de fluviu
Se strâng neputinţele
Când vreau să zbor
Şi pământul trage de mine
Cu magneţii unei performante
Macarale.
Şi cleştele fuduliei
Şi luxul iahtului
Şi parfumul fin
Şi bucatele nenaturale dar rotunjite
În malaxoarele falsurilor
Şi muzica asurzitoare
Şi capul care vâjâie
Bâzâind ca musca într-un clopot cu pereţi de tobă.
Şi tu, Poesie,
Singura salvare de pe rotundul pământ
Dacă m-ar părăsi îngerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu