Fiu norocos

Tatăl meu a poruncit

(Vorbind clar şi cu blândeţe,

Că atunci nu avea motive

Să ţipe,

Neexistând ţipenie de fiinţă)

Să fie lumină,

Iar întunericul a luat-o

La goană

Şi s-a ascuns întru-nu punct.

Abia seara i-a spus şi lui ce să facă,

Dar nu l-a părăsit,

Ci i-a dat luni şi stele.

Pentru mama

A născocit o basma.

Cu ea se apăra de ploaie şi de vânt,

Iar sub soare

Se ferea de arşiţă.

Când o doborau greutăţile

Ofta

Şi-şi ştergea ochii cu

Un colţ al basmalei.

Niciodată nu i-a pierit albul

De pe cap,

Era ca o mireasă continuă,

Iar când mă privea

Râdeau zorile

Indiferent ce oră arăta

Ceasornicul universului.

Tata priveşte şi se preface

Că are treabă.

Nimic nu se întâmplă

În templul creţiei lui

Fără să semneze el

Actul iertării.