Pagini

joi, 31 octombrie 2013

Experiență la limită


Mi-a cescut o aripă azi noapte,
Tocmai când credeam că s-a uscat
Și rădăcina. Era sec și pământul
Cum era sub arșiță, la arat.

Câiini urlau ca lupii-n pădure,
Dormeau păsările de atâta tristețe,
Copiii plângeau fără pauze
Mamele făceau fețe-fețe.

Bunica era singura calmă
Că mai văzuse ograda pustie,
Chiar ei îi secase un ochi
Așteptându-și bărbatul să vie

Din  infinite stepe rusești
Sau poate de sub ghețuri polare
Dar tot punea capul jos liniștită
Știind că noaptea e spartă de soare.

Cere, mi-a sugerat șoptit duhul,
Cere ce vrei, e totul al tău,
Poți să încerci nemurirea
Făr-să te prăbușești într-un hău.

Am spus că primesc doar ce mi se dă,
Că așa am învățat de la tata
Care sorbea apele din adânc
Înainte de-a se inventa roata.

Dă-mi aripi să zbor, am cerut,
Lasă-mă să plutesc dus de vânt,
Să am o porție dublă de duh.

Și așa a fost după primul cuvânt.

Niciun comentariu: