Pagini

luni, 21 octombrie 2013

Defectul istoriilor literare

Istoriile literare din perioada 1944-1989, fiind parţiale, au fost concepute excluziv prin prizma ideologiei totalitare, acordând importanţă scriitorilor cu orientări de stângă şi elimininând sau doar criticând scriitorii cu adeziuni, simpatii sau numai suspectaţi că ar fi avut atitudini de dreapta (Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, Literatura română de azi, 1944-1964; Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războiaie mondiale). Cele de după 1990 sunt, în exclusivitate, istorii critice (Dumitru Micu, Ion Rotaru, Alex Ştefănescu, Nicolae Manolescu). Sub pretextul estetismului, s-a eludat aproape în totalitate conflictul ideologic. Aceeași situație se regăsește și în Dicționarele coordonate de Mircea Zaciu și Eugen Simion. Singurul Marian Popa, în Istoria literaturii române de azi pe mâine, depășește însă zona esteticului și prezintă și contextul socio-politic.
Încercarea de obectivism sau estetism continuă să întreţină confuzia de valori.
Mulţi dintre criticii literari de prestigiu s-au folosit de criteriul estetic pentru a evita realitatea istoriei,  a mentalităţilor şi, în general, amestecul brutal al politicului.
Contribuţia studiilor lui Mihai Ungheanu, Ilie Bădescu, Theodor Codreanu, Mircea Martin la restabilirea adevărului istoric a fost minimalizată sau trecută sub tăcere.

Niciun comentariu: