Aha, a mai apucat
să spună
Veveriţa,
Sărind din vârful unui brad.
Cu gând
de sinucidere se aruncase,
Dar
tocmai trecea pe apă
Un nufăr
(Sau poate umbra
lui creştea
Ca aluatul:
Prea încet pentru
o gură flămândă).
Nici-un ah nu a
mai apucat
Să scoată pufoasa
Şi s-a prins de
prima creangă ieşită în cale.
Ochii uitaseră să
se sperie,
Luceau jucăuş ca
o ploaie
De stele
căzătoare.
De atunci,
Stau prins între
cer
Şi pământ,
Mă leagăn ca unu
Îmtre zero
Şi plus infinit.
Dau cu tifla infernului
Si admir
Culoarea
curcubeului.
Eu lui
Dărui
Saltul meu
printre neputinţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu