Ce tare aleargă caii
În drumul lor spre prăpastie
Când e întuneric în faţă
Şi dorul de casă miroase-a
prostie.
Ca bistriţele spre marea cea
mare,
Ca şuvoiele bolnave de galbenul
lut
Alunecă poftele ca gheata
soldatului
Care şi-a dat inima împrumut.
Spre cer înalţ adeseori ochii
Şi trupul e negru de praf şi
dorinţă,
Poteca dintre hău şi speranţa
E mai subţire ca firul de liţă.
De mult vizitiul e beat sau doar
doarme
Cu fruntea căzută pe buza copaii
Afară e zgomot , muzică şuie -
Te rog, domnule, ia frânele, mână
tu caii.
Ce răzvrătire şi ce încleştare
În inimi firave de carne şi
sânge.
Nu voi privi înapoi nici în
lături
De teamă că tata va plânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu