Cotul i se
sprijinea
În pământ,
Cu mâna dreaptă
spărgea oul
De găină
Lovindu-şi frunte
Ca să mă facă să
râd
(După Cotul
Donului n-am mai râs).
Caii legaţi de
loitră
Adulmecau aerul
primăverii,
În timp ce fântânile
îşi primeneau viaţa.
Bunicul număra de
câte ori
A auzit cântatul
cucului,
Eu înmulţeam cu
zece
Numele păsării
Nevăzute
vreodată.
Obrazul lui
Era brăzdat de
istorie.
Pământul gemea
fericit
Sub talpa
stăpânului.
Brazda se
desfăcea
Ca pulpele unei
feciore
Pofticeoasă.
Inconştienţa
fecundă
A adolescenţei
Fără stăpâni.
Nori de
primăvară,
Pasăre sură,
Timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu