Pagini

joi, 25 aprilie 2013

Verde blând, de câmpie



Nu e verde crud, bacovian,
Și nu se-aude nici-un clavecin,
Doar păsările cântă la pian
Iar tu aștepți tăcută să revin.

Sunt zvonuri c-o studentă tristă
S-a spânzurat cu negre teorii
Pe care dascălii într-o batistă
Le-au rotunjit sub frunți ca de gulii.

Dar pe la noi copacii cresc în sus
Și unele femei mai nasc feciori
Deși savanții au tot presupus
Că porumbeii se transformă-n ciori.

Așa că ai să mă găsești la râu
Prinzând bibani sau desenând
Petale de cireș și bumbi de grâu
Cu care vom dansa în gând.

Din valuri mici și luminate
Își voi croi o luntre de-abanos
Și vom aluneca prin zone plate
Jurând că n-ai să-mi spui adios.

Ba chiar că n-ai să uiți nicicând
Cântecul meu ca vâtul prin pădure
Din care reținisem doar un rând
Legat de niște buze roși de mure.

Ai zis că te-ai pierdut în ochii mei
Ca-n fulgerarea grea cu stele verzi -
Aștepți să-ți spun povești cu zmei,
Și râzi de capra cu trei iezi.

Dar nici scufițe cu roșeață
Îmbătătoare, ca un vechi pelin,
Susții că nu te readuc la viață.
E calul înșeuat.Așteaptă.Vin.






Niciun comentariu: