Aș
fi vrut să cânt la pian,
Dar islazul era
prea mare pentru el
Și casa prea mică,
Și strâmtă ca o
poftă.
Ciorile pe vremea
aceea
Făceau nunți
Deasupra satului.
La viora nu mă
ajuta mâna dreaptă
Care voia mereu să
țină seamă
De stânga
Și să stăpânească
văzduhul.
Norii veneau
dinspre Dunăre,
Urcau pe nesimțite
ca bătrânerțea
Și topeau albul zăpezii.
Trecea o veșnicie
Până dispărea
gheața din geam,
Deși florile erau
de-o frumusețe
Fără seamăn de
atunci
Și până în veci).
Până la urmă,
Domnule,
Am devenit dirijor.
Mergeam pe poteci,
Săream după voie,
Plângeam când
loveam pietrele
Și murmuram:
Mare ești, mare
ești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu