Pagini

vineri, 11 ianuarie 2013

Dintr-un jurnal găsit în tomberon



Din colţul în care se aşezase vedea acum reclama teatrului Lucia Sturza Bulandra. În tinereţe era teatrul lui preferat. Era destul de aproape de locuinţa lui şi avea admiraţie pentru regizorul Liviu Ciulei. Până la un punct, când văzuse "O scrisoare pierdută" regizată de Ciulei, el însuşi interpretând şi un rol. Parcă şi decorurile erau semnate tot de el. Spectacolul fusese un succes de public şi de casă, cum se zicea. Pe el îl dezamăgise. Regizorul privise totul în gamă vulgară, trăsese tot specatcolul spre balcanismul de bâlci, în final se mâncau mici, urca fumul grătarelor spre tavan, iar Cetăţeanul turmentat scotea limba la public precum un debil mintal.
Aşa suntem? Se întrebase atunci şi se întreabă şi acum, cu ochii aţintiţi pe reclamă, citind literă cu literă numele celebrei artiste.

O văzuse şi el în câteva spectacole. Era bătrână, machiată strident, avea vocea când piţigăiată când groasă ca a fumătorilor înrăiţi. Se spunea că în tinereţe fusese frumoasă, lansase multe actriţe, dar şi mai multe neveste şi amante de demnitari sau oameni de afaceri. Se spunea că aşa reuşise să se menţină şefă  sub toate regimurile şi guvernele. Un fost coleg de facultate îi povestise profesorului ca madam Sturza Bulandra era şi cinică. Mama acestui coleg absolvise Conservatorul de arte şi se prezentase la un concur la teatru. Lucia Sturza Bulandra prezida călăre pe un fotoliu enorm. A lăsat concurenta să recite două trei versuri sau replici, ce-or fi fost, şi a întrebat-o: „Fătuco, părinţii tăi au avere?” „Au ceva stare”, a bâlbâit tânăra. „Nu e suficient, ar fi zis marea actriţă, trebuie să înveţi să te regulezi bine, ca să ştie un bărbat cu bani de ce se întoarce şi a doua oară la tine, eu nu angajez călugăriţe la teatrul meu!”

Niciun comentariu: