Aut insanit homo, aut
versus facit.
Sau pe româneşte :
Omul (acesta) sau e
nebun, sau face versuri.
Da, îmi va răspunde
un poet modern, care 1-a citit pe Horaţiu cu juxta în faţă, dar omul acela era
un sclav, iar cel suspectat de nebunie era însuşi Horaţiu !
E adevărat, voi
retorca. Ba chiar, robul, poate un dac, pe nume Dayus, uzează cu acest prilej
de dreptul pe care i-1 dau saturnaliile, de a-i spune stăpînului său tot ce-i
stătea pe suflet.
Sclavilor romani nu
le era îngăduit să-şi verse focul decît o zi pe an. Şi nici atunci, parcă-mi
vine a crede. Dovadă ? Cu spirit autocritic, Horaţiu răspundea prea
îndrăzneţului său rob cu ameninţarea de a-1 trimite la ţară, printre sabini,
dacă nu piere de îndată dinaintea ochilor lui.
Dacă delirul e un
atribut esenţial şi străvechi al Poeziei, de ce ne-am supăra pe aceia dintre
tinerii noştri poeţi, care încearcă să
simuleze cît mai bine vorbirea fără şir, fără înţeles şi la nivelul celei mai
plate proze ?
Nu ne supărăm, dar ne
rezervăm dreptul de a ne exprima preferinţa pentru poezia cu miez, ca roadele,
cu înţeles, chiar dacă dă ocol „misterului", şi cu vibraţie muzicală, ca
lira lui Apollo."
Serban Cioculescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu