”Cetăţeanul turmentat are o moralitate fiindcă înmânează scrisoarea
„andrisantului”. Dar se interpretează fals. Cetăţeanul aduce epistola, chiar
cînd nu mai este factor poştal, dintr-un tic profesional. Dimpotrivă, el face
una din cele mai grave erori etice în materie poştală : interceptează
scrisoarea, citind-o sub un felinar şi o prezintă destinatarului numai după ce
a luat cunoştinţă de conţinut. Cetăţeanul simbolizează poporul. Deşi Caragiale
a avut în vedere pe interpretul rolului cînd
a atribuit Cetăţeanului starea permanentă de turmentare, noi sîntem îndreptăţiţi
să desprindem planul fictiv de orice contingenţă istorică. Cetăţeanul este
turmentat fiindcă poporul este astfel în concepţia autorului. Turmentat vrea să
zică delirant, în veşnică excitaţie iraţională, mistic. Cetăţeanul turmentat
este un mistic. Caracteristică vieţii mistice este supunerea, fără probleme
logice, la o autoritate străină, la o dogmă.
Pentru Cetăţeanul turmentat, zeul
sublim în absurditatea lui e guvernul. De la el aşteaptă, cu vădită voluptate
de a se supune, mesaje pentru cine să voteze. Toţi eroii din O scrisoare
pierdută au acest cult al guvernului, totuşi într-un anume moment se
produce un mic proces de reflecţiune. Farfuridi şi Brînzovenescu apar ca
protestanţi, propunînd lupta „contra guvernului”. Protestant este şi Caţavencu,
întrucît aparţine unei fracţiuni independente şi e şi liber-pansist.”
G. Călinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu