Pagini

marți, 11 decembrie 2012

Nici cel puţin expresia poezie păşunistă nu e a optzzciştilor



"Poetul nostru (e vorba de Ion Horea) slăveşte, pe contra­pagina aceleiaşi poezii, acea „linişte de zboruri" şi năzuieşte să se-nalţe „la voievozii din pereţi de mînăstire", adică la marile ctitorii de altădată. Nu vi se pare că nu se mai poartă ? Şi că detractorii „tradiţionalismului" au găsit ceva mai bun ?
Nu cumva şi poetul nostru s-a dat cu aceştia ?

Iată ce spune despre Pegasul său :
Cînd puntea arcuită prin spaţii fără stele
Te va pofti să-ncaleci pe roibul fără frîu,
 Să simţi că laşi în urmă istoriile grele
Amestecate-n brazda ţămîntului cu grîu.
(Istorică)
Istoriile sînt aci povestirile de demult, amestecate cu pămîntul din care au răsărit. „Păşunism", nu-i aşa ?
Cuvîntul se pare că-i al lui Ovid Densusianu, genialul lingvist, dublat de un poet modern veleitar, care şi-a dat totuşi capodopera cu un poem de iz autohton, în slava unui cioban, pe nume Alion. Se poate păşune fără cioban ?
Cosmonaut liric, în tradiţia eminesciană, Ion Horea e obsedat de ideea zborului :
Aleargă roibul nopţii cit v.ănlc-l cuprind,
Şi stele fără număr în calc i se desprind.
(Început)
Sau :
Trec peste ţară ca un nor de ploaie.
(Fulgerele mele)
La ce ne foloseşte ploaia, cînd nu suferim nicidecum de secetă poetică ? Aş spune că ne-a bîntuit contrariul : grindina !
Poetul nostru (e vorba tot de Ion Horea) iubeşte
Zborul lor către seară (Poem despre păsuri)
cînd, într-o splendidă viziune,
pămîntul se-nalţă cu ele.

Ion Horea îşi permite să-1 iubească şi pe „Van Gogh, întreg al luminii".
în acelaşi context, curioasa întrebare :
Tot urcaţi în azur, printre blocuri mai vechi, oameni cu aripi perechi şi ziduri de jur-împrejur ?
(Afiş)
Oamenii „poeziei noi", dezarticulaţi, se tîrăsc ca  viermii (îmi dau seama că-i nedreptăţesc pe aceştia din urmă).
Urcînd La cetatea Devei, Ion Horea se bucură că domină un spaţiu vast, deoarece ne spune :
Eram setos de înălţimi semeţe.
Ce gusturi învechite !
Închei cu distihul final din poemul Zbori...
Sufle te-pasăre, patima zborului,
Dat căutărilor, vîntului, norului !
Pun capăt tentaţiei paradoxelor, înscriindu-mă făţiş prin­tre împătimiţii tuturor zborurilor şi mai ales ale Pegasului (bătrînul armăsar care se înzdrăveneşte mereu, devorînd jă­ratic)."
Şerban Cioculescu

Niciun comentariu: