Rugă cu binecuvântări

Cum se sting flăcările,

Domnule,

Fără să bată vântul,

Fără războaie

Şi fără inundaţii,

Intocmai ca lacrima de pe obrazul

Unui copil orfan,

Cu simţuri ascuţite,

Dornic să mai simtă o clipă

Căldura izvorului.

Am văzut, domnule,

Un om căruia îi tremurau buzele de emoţie

Şi-i rămâneau lacrimile între gene

Când îţi pronunţa numele.

Dintre puţinele cuvinte

Pe care mai putea să le rostească

În drumul lin spre tine

Singurul clar

Pe care-l şi-l amintea

Era binecuvântarea.

Ştiu că i-ai dat-o mereu,

Că i-ai deschis ochii inimii

Ca să nu-l arunce în şeanţ

Neputinţa vederii.

Dă-i şi azi

Ce te-a rugat, domnule.

Şi întinde-o,

Cum ai făcut

Cu robul tău David,

Peste toată seminţia lui.

Nu ca o răsplată a cererii sale,

Cheamă îngerii să-l ducă în rai,

Îl locul de tine fixat.

El ştie preţul sângelui

Şi va zâmbi

Fiului.