Hai, Eva, să dăm ceasu-napoi,
Vino şi nu mai pleca de la mine,
Uită conversaţia din potecă
Şi totul va fi bine, prea bine.
Ţi-am sorbit lacrima din obraz -
Era duce ca mierea şi era sărată,
Am şters urmele lăsate sub gene
Iar mincinosul nu mai se-arată.
Până vine tatăl, vom sta ascunşi
Iar eu te iert pentru ce ai
făcut
Ştiu să-mi prevăd moartea târzie
Şi ştiu că mă vei plânge pe scut.
Astfel şi multe asemeni cuvinte
Care curgeau cald ca un cântec
Asculta calmă femeia şi-a zis:
Te cred, deja fiul tău mişcă în
pântec
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu