La cules de nuci

Te aplecasei ca semnul mirării

Dintr-o pagină cu bastonașe

Îmi era teamă să nu aluneci

Deși știam că stai, nu ești lașe.

Dar chiar: unde era să te duci

Când firele trăgeau spre pământ

Iar privirile se-încrucișau frenetic

După un vechi și nou legământ.

Era toamnă numai în aparență

Ca și ieri, multe nu sunt ce par azi

Știu ca nu mi te va lua nicicând vântul

Și invers să știi: te sprijin de cazi.

Te prind între dinți, te strâng în brațe

Te ronțăi cu oltene măsele,

Ești nuca pe  care vream s-o culegi:

Gândurile negre îți iau, dă-mi-le.