Pagini

duminică, 12 august 2012

Poveşti cu păsărei



De-ndată ce-a stat ploaia, iubito,
Am deschis repede poarta spre cer
Şi-am început să mă bâlbâi
Nemaiştiind ce să cer.

Aveam Soare în faţă, pământ
Sub picioare mai mult ca strămoşii,
Mă dureu puţin ochii de multă lumină
Şi-am rostit ascunzându-mă-n barbă: ei şi?

O pasăre se speriase de mine,
Dar am fluierat-o şi s-a-ntors
Îi era foame sau doar voia cântec,
Nu ştiu, dar am întrebat-o, of course!

Nu mi-a răspuns şi s-a mirat
Cum unul vechi si păţit, cum sunt eu
Nu ştie la ce e bun zborul.
Vorbea păsăreşte şi-am priceput-o greu.

Abia înspre seară, când s-a înnourat
Mi-a venit şi mie mintea la cap
Nu era pasăre, nici vis: erai tu
Şi de-atunci în ghete nu-ncap.


Niciun comentariu: