Pagini

vineri, 17 august 2012

Al. Macedonski, Orchestrare



Superbe note din pian
Ca o fanfară se revarsă...
Ah! arsă, inima mi-e arsă
De soare etiopian.

De pe viori fiori încet
Prin aer torc mătase fină...
Ah! plină, inima mi-e plină
De-o suferinţă de poet.

Dar cobza sună înfocat;
Divini ţigani cu ochii galbeni,
Cântaţi, căci încă mai am galbeni
Să uit ce încă n-am uitat.

Lumina, 1 mai 1894, Din volumul “Excelsior”, 1895

Niciun comentariu: