Lemnari, băiași, podgoreni

S a t e de lemnari. — Uneori, sprijinul cel mai mare al vieţii e pădurea. Localnicii taie lemne pentru foc, sau pentru lucru (cherestea) şi le cară spre oraşe ori spre satele de la câmpie, unde pădurea lipseşte.

Munca lemnului e foarte felurită. Întâi, se taie butucii (trunchii), apoi sunt căraţi la „herăstraie", unde sunt prefăcuţi în scân­duri, margini, dulapi, lătunoi, grinzi etc. Brazii cei mari sunt des­picaţi mărunt, în chip de şindrilă. — Uneori, muntenii fac din scândurile de brad: ciubere, cofe, doniţe, albii, putineie, sistare, putini, căzi etc. In privinţa asta, cei mai vestiţi sunt moţii. Satele lor sunt aşezate adesea pe locuri atât de pripoase, încât drumul de căruţă lipseşte; de aceea, ei încarcă marfa pe cal şi colindă până departe în câmpie, dând doniţe şi alte lucruri de lemn, ca să aducă acasă „pâine" (grâu ori porumb)¹⁹.

c) S a t e de b ă i a ş i. — In câteva părţi ale muntelui, unde sunt şi metale, unele sate se ţin cu „băieşitul", adică culeg din ni­sip firele de aur ori fărâmă piatra şi spală nisipul, până aleg câte­va dramuri de metal scump. Fărâmarea se face, lovind piatra cu nişte trunchi grei, într-un fel de moară ce se cheamă şteamp. — Ceea ce este „herăstrăul" pentru lemnari, e şteampul pentru sate­le de băiaşi.

De obicei, muntenii nu se pot ţinea cu un singur fel de muncă. Pe lângă vite, păstorii fac şi ceva semănătură, au o grădină de le­gume, pun şi câte un mic ogor de cânepă ori de in, iar unde e un petec de pământ mai lipsit de piatră şi cu destul soare, ei samănă şi ceva porumb (un soi care se coace până în septemvrie). — Tot aşa fac şi satele de lemnari, şi cele de mineri.

ă) S a t e de podgoreni. — La poalele munţilor, unde e căldură destulă, sunt unele sate care îşi pun toată nădejdea în vie. — Viţa de vie cere o muncă încordată de primăvara până toamna. Dar alături de vie, podgorenii fac şi sămănături de cereale, când şesul e apropiat. Satele cu podgorii şi cu pometuri au fost odinioa­ră cele mai înstărite din toată ţara. în „podgorie", ca şi la „munte", ţăranii au fost mai peste tot „moşneni" sau „răzeşi", adică oameni ce trăiau pe pământul apucat de la bătrâni. — Proprietatea mare era rară de tot.

S. Mehedinți