Cultele religioase şi extinderea lor

Romanii, în multe privinţe continuatori ai grecilor, nu puteau rămâne doar în Latium sau în peninsulă. Este lucru ştiut că romanii ajunseseră pe pământul Daciei cu mult înaintea trupelor lui Traian. Odată cu mărfurile lor, negustorii imperiului - deveniţi romani – aduceau şi propriile obiceiuri, credinţe şi ceremonialuri. Cel puţin în prima fază a extinderii lor dincolo de hoarele imperiului, succesul cel mai mare l-au avut cultele orientare. Silviu Sanie crede că propagarea cultelor orientale s-a bazat pe un ascendent avut faţă de păgâ­nismul greco-roman, caracterizat prin:

1. Preponderenţa economică şi socială a Orintului. Egiptul şi Siria găseau mijloacele opulenţei prin pacea romană. Alături de activitatea economică  a marilor manufacturi, la Alexandna, Antihia şi în alte oraşe ale Orientului exista şi o intensă viaţă inteectuală şi religioasă.

2.      Relaţiile comerciale se înmulţesc, o uriaşă piaţă de desfacere şi drumurile romane înlesneşc schimburile de mărfuri, odată cu ele şi cele de idel şi credinţe;

3.      Comer­cianţi, meseriaşi sau sclavi din Orient se stabilesc la Roma sau în alte provincii ale Imperiului,  răspândind şi cultele din zonele originare;

4.      Militarii recrutaţi din Orient au ajuns şi la frontierele de la Rin şi Dunare;

5.      Prin staţionarea legiu­nilor şi trupelor auxiliare în Orient, militarii romani erau expuşi unui contact direct şi prelungit cu populaţia, cu cultele şi credinţele ei. S-ar mai putea adăuga sprijinul direct, începând de la sfârşitul secolului al II-lea e.n. când ajung împăraţi de origine orientală (Septimius Severus, Elagabalus, Philippus Arabs ş.a.).[1]

Cauzele care au contribuit la adoptarea noilor culte rezidă atât în "deficienţele" religiei romane cât şi în "cali­tăţile", mai exact elementele noi oferite de noile credinţe.

- Cultele orientale răspundeau unor aspiraţii religioase noi pe care păgânismul clasic, grec şi roman, nu le satisfacea; cultele orien­tale impuneau o devoţiune personală nu una civică; erau culte cu misterii care stârneau pasiuni şi entuziasm.

- Cultele orientale atrăgeau îndeosebi păturile cu situaţii modeste şi pentru că ele susţineau că ofera adepţilor protecţie în lumea aceasta, dar mai ales perspeetivele unei vieţi mai bune în "lumea viitoare". Prin aceasta axa de moralitate se deplasează, binele urmând a fi suveran nu pe pământ, ci după moarte. Salvarea sufletelor impunea însă un anumit regim de viaţă, purificarea interioară devenind pentru adepţi sensul principal al existenţei terestre.

- Aceste culte cu misterii pretindeau că asigură salvarea fidelilor prin ceremonii oculte, pe care iniţiatul se angaja prin jurământ că nu le va revela. Cere­moniile fastuoase, sensuale, lugubre şi triumfatoare impre­sionau pături largi ale populaţiei.

- Cultele orientale aveau clerul propriu a cărui funcţie unică era slujirea zeilor; sacer­dotiul nefiind o magistratura era accesibil oamenilor de arice condiţie socială. Accesul femeilor la cele mai multe ceremonii şi la funcţiile sacerdotale constituie unul din elementele care au asigurat succesul acestor divinităţi. Majoritatea cultelor orientale cereau adepţtilor doar să acorde prioritate zeului al al carui cult erau iniţiaţi, fără a fi exc1usiviste.

- Cultele orientale nu erau în situaţia religiei iudaice sau a creştinis­mului care, neadmiţând cultul împăratului erau adeseori ţinta persecuţiilor. De asemenea, deplasind direcţia luptei, a efor­turilor spre aşteptarea îndeplinirii speranţelor ideale, neglijind realtăţile tangibile, răspândirea cultelor orientale nu constituia un pericol pentru dnduielile existente in Imperiul roman. Din aceasta cauza politica religioasa a împăraţilor din secolele II-III e.n. faţă de cultele orientale este schim­bătoare dar nu ostilă. Ea merge de la indiferenţă şi largă toleranţă până la bunavoinţă şi sprijin direct pentru pro­pagarea noilor zei. Persecuţiile sistematice, lupta împotriva cultelor orientale, în cadrul acţiunii generale pentru distru­gerea păgânismului, au început abia odată cu victoria creşti­nismului, cu toate că cultele orientale au netezit drumul creştinismului, au facilitat înţelegerea dogmelor sale.

---

[1] Silviu Sanie, Cultele orientale în Dacia romană, 1, Bucureşti,  Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, 1981, p. 20.