Plimbările tânărului Mihai Eminescu

„Încerci să-ţi închipui cum va fi mers Eminescu de la Cernăuţi la Blaj. Dar cu siguranţă de la Blaj la Sibiu a mers pe jos, scăldîndu-se prin ape, ca o „haimana sănătoasă" ce era, după vorba lui Călinescu, şi purtînd cu el doar cîteva cărţi, poate şi unul din primele caiete legate acum în cele 44 de manuscrise. Iar de la Sibiu, în nici un alt fel nu putea trece el munţii, decît pe potecile ciobăneşti, neştiute de grăni­ceri, coborînd apoi spre Dunăre, pentru a se trezi — desculţ ? încălţat? — în podul cu fîn de la Giurgiu.

Atunci treci peste ani, peste numai cîţiva ani, şi-ţi spui : ce frumoasă este cultura, făcută aşa de către „desculţi" şi administrată de oamenii bine îmbrăcaţi ! Cît de binefăcătoare sînt insti­tuţiile, organizaţiile, diplomele şi cuminţeniile, dacă pot fi făcute să se încline în faţa „dez­ordinii" acesteia, de neasemuit cu nimic omenesc sau ceresc, care e spiritul în act.

Maiorescu, marele rînduitor, undeva steril, se înclină în faţa însufleţirii şi neorînduielii eminesciene. El, care era născut pentru toate preşedinţiile, spunea despre Eminescu, într-un ceas din 1889 cînd nu-j mai păsa de suveranii zilei şi decoraţiile conferite de ei, cum că avea ceva regal în el. „Rege el însuşi al cugetării omeneşti, care alt rege ar fi putut să-1 dis­tingă ?"

Constantin Noica