Noi credem că în intenţia Bunului nostru Tată ceresc n-a fost să ni se dea o lege restictivă, ci Spiritul lui, care a fost sădit în noi încă de la creaţiune, ar fi fost suficient ca să fim înţelepţi şi să ne înţelegem între noi. Dacă am fi fost ascultători. Neîntâmplându-se astfel, a trebuit să fie dată o lege pe Muntele Sinai în care să se explice în ce fel doreşte Dumnezeu să-şi arate omul iubirea faţă de Creator şi faţă de semeni. Dar omul a mai avut nevoie de cuvinte spuse şi scrise şi în ceea ce priveşte comportamentul de zi cu zi şi legate de obligaţiile de la templu. Refractar la comunicarea cu Dumnezeu, omul a avut nevoie de cuvinte, din ce în ce mai multe cuvinte.
În acelaşi timp, Dumnezeu a fost dispus, în marea lui iubire, să se descopere omului. Această descoperire a avut şi are mai multe componente:
1.Prin creaţie, adică prin natura pe care o mul o are la dispoziţie şi care vorbeşte despre infinita inteligenţă a Creatorului.
2. Prin viaţa Lui Isus Hristos, el însuşi Dumnezeu.
3. Prin contemplarea propriei noastre vieţi în care descoperim lucrarea Duhului Sfânt.
Dumnezeu fiind Cuvânt, oamenilor le-a vorbit prin Cuvânt şi ei se pot apriopia de el şi între ei tot prin cuvinte. Literatura este forma cea mai elevată de comunicare. Cine ştie să vorbească, ştie să gândească. Vorbirea corectă ( din toate punctele de vedere, nu doar referitoare la regulile gramaticale) demonstrează o gândire corectă, o minte sănătoasă. Mintea şi inima sunt sălaşul Spiritului.
Un spirit adevărat va declanşa o vorbire adecvată şi o trăire pe măsură. Pentru cine vrea să aparţină în întregime Cuvântului. Restul se vor pierde în vorbe.Sesizând deosebirea dintre esenţă şi aparenţă, şi întrebat ce citeşte, tânărul Prinţ al Danemarcei răspunde: “Vorbe, vorbe, vorbe…” Spre deosebire de el, Prinţul Cerurilor spune, prin gura proorocului Isaia: ”Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu