Nu mai privi speriată, iubito,
Nu vei aluneca la vale,
Nu ți se vor toci coatele înspre munte.
Totul curge
Ca mierea scoasă din stup
De un apicultor
Cu suflet de mai.
Astupă-ți urechile
Când se confundă
Vuietul mării
Cu ultima literă a elenilor.
Vântul curăță munții,
Apele iau nămoale spre deltă,
Numai gândul tresaltă cu folos
Când trec fecioarele
Încărcate pe frunte
Cu mânăstiri de flori.
De n-ar fi astfel,
Fecioara Maria ar fi îmbătrânit de mult.
Doar de două ori a lăcrămat Zeul:
Prima dată pe dealul Măslinilor,
A doua oara, dar privind dinspre noi,
Când s-a mușcat din fructul întins
De cel care despică întregul.
Vino la marginea pădurii
Și-ți voi arăta drumul care duce
La lumea
Ca nelumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu