Pagini

marți, 28 februarie 2012

Ne învață Lucian Blaga ce-i organismul

Să ne înţelegem asupra termenului de „organism". Doi mari gînditori, unul antic şi celălalt modern, au emis cît priveşte fenomenul biologic al „orga­nismului" păreri pline de urmări: Aristotel şi Kant. Filosoful grec înţelegea „organismul" ca produs al unei „forme" ce lucrează în materie. Forma ener­getică cu care, pe planul esenţelor, organismul se confundă interior a fost numită de Aristotel „ente-lehie". Concepţia aristotelică a promovat mult înţe­legerea organismului ca un întreg rotunjit în sine şi oarecum suficient sieşi. Entelehia e forma ce se realizează pe sine însăşi, forma înţeleasă ca putere, ca un factor ce activează în lucruri, în fiinţe, lăun­tric, iar nu din afară. Din nefericire, Aristotel n-a restrîns eficienţa acestor „forme-energii" la dome­niul biologic, la organisme, unde concepţia îşi putea avea măcar o aparentă îndreptăţire. Aristotel vedea asemenea factori „finalişti" şi în fenomene pur fi­zice, cum ar fi, de exemplu, mişcarea planetelor, sau cum ar fi căderea unei pietre la pămînt. împo­triva „formelor" aristotelice, devenite ilegitime prin-tr-o aplicare teoretică abuzivă, s-a produs o reac-ţiune, oportună pînă la un punct, în .timpul Renaş­terii, cînid oameni ca Leonardo şi Galilei au pus temeiurile „mecanicii".[1]


[1] Lucian Blaga, Ființa istorică

Niciun comentariu: