Pagini

miercuri, 23 noiembrie 2011

Psalmul 85 apocrif


Ce bun ai fost, tată,
Cu pământul acesta
În care se îngroapă atâtea nevieţi
Iar tu le acoperi
De nu mai rămâne nici mirosul
(Unul, doi mai put, dar ce e pleava
Pe lângă bobul de grâu,
E un fel de răsuflarea fasolei).


Ce bun eşti,
Nici nu vine bine primăvara
Şi ies ghioceii,
Ies ştevia şi roscopasca
(Nu ştiu ce gust are, dar îmi place
Sunetul),
Cântă cucul, cântă prigoria,
Cântă fecioarele,
Fredonează îngerii.

Şi cu poporul
Ce milă ai, Domnule,
Cum te uiţi la grozăveala lor de copii,
Cum îi cerţi doar din pleopae
Şi zâmbeşti şăgalnic ca străbunicul:
Bate-v-ar norocul şi uita-v-ar moarte.

Şi ce parte ne-ai făcut în ceruri,
Cât au visat ţăranii îngropaţi de vii,
Căzuţi în siberii,
Alunecaţi în tatre,
Îmbolnăviţi în jilave,
Nebuniţi în aiuduri,
Şuiţi în piteşturi.

Mai priveşte o dată,
Mai ridică mâna dreaptă
Sau stângă,
Şi obligă-ne să vedem lumina
Prin Soarele din palmă.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Stevia este dulce. Planta din America de sud. Praful din frunze de stevie se poate folosi in loc de zahar. Cunosc pe cineva care il foloseste in loc de zahar pentru dulceata.

Rostopasca este o planta medicinala. Are un suc galbui care starpeste negii la aplicare consecventa si sustinuta.