Bătrânul Gala Galaction

Era pe vremea sfintei ignoranțe

Când copiilor li se spunea că i-a adus barza,

Ei se închipuiau planând peste nori

Și se balansau între Cer și Pământ.

Corpul le era sfânt ca azima,

Se îmbătau cu roșeața unui măr,

Iar la fete priveau ca la un mister,

(Cum vor gândi la sfârșitul vieții

Despre raiul în care toarce Sfânta Marie).

Știau că băiatul are ceva,
Iar fata are altceva,

Și chiar acest știut ancestral

Îi ajuta să conceapă pe unul în trei,

Pe trei în Unu,

Infinitul plus și minus infinit.

Tocmai atunci intrase în cartea de citire,

Deși școala era rău șubrezită,

Un om al Cărții, cu barbă de icoană.

Scria povești de dragoste

Despre ce se face și nu se face,

Despre diferența dintre dor și poftă,

Despre cât de lung sau scurt e drumul

De la viață la moarte,

Ce se petrece dacă treci Dunărea

Ca pe o punte a iertării.

Într-o zi, a auzit chiar o voce

Care întreba:

Pentru ce, Doamne?